Revista LeCtura

Update: Proiectul a fost oprit în iulie 2014, după lansarea LeCtura #10 și e păstrat în stand-by.

Este un proiect editorial conceput de un grup independent de tineri care au în comun pasiunea pentru lectură. Revista are drept obiectiv principal încurajarea lecturii şi cultivarea interesului pentru cărţi în rândul mureșenilor. Totodată reprezintă un mod de a renunța la a sta deoparte și a constata. Un mod de implicare activă în viața orașului.

Ne definim:

Suntem tineri. Suntem activi. Ne petrecem nopţile pe Facebook şi dimineţile cu ziare la cafea. Citim bloguri, citim cărţi, citim reviste și ziare. Citim subtitrări, etichete și anunţuri. Citim pe budă, în parc, în fotoliul de acasă sau pe plajă. În tren sau prin floarea-soarelui. Nu citim gânduri, dar zâmbim autentic. Povestim. Fiecare cum simte, cât înţelege.

Scriem.

Fiecare sub o formă sau alta. Fiecare în felul lui. Scriem un altfel de texte; articole sincere, izvorâte din trăiri, din pasiuni, din viață. Scriem texte lipsite de înverșunare, în care nu dorim să combatem nimic. Nu criticăm, ci încercăm să construim. Nu luptăm împotriva a ceva, ci pentru ceva. Articolele sunt locurile în care nu facem nici un compromis. Credem că astfel putem edita un alt fel de revistă. Pentru că nu relatăm, ci scriem.

www.revistalectura.ro

X
Donează

Orice proiect pleacă de la o idee, care mai apoi se poate materializa cu muncă şi resurse. Dacă vă plac ideile şi apreciaţi munca noastră, puteţi să ne susţineţi proiectele sprijinindu-le financiar sau moral.

Directionaţi 2% din impozitul pe venit spre AMPER.

Directionaţi 20% din impozitul pe profitul companiei dumneavoastră.

Donează un tweet sau share:
Nu doresc să sprijin AMPER. Doresc acces gratuit >>