O primă discuție legată de finanțările Primăriei Tîrgu-Mureș

O primă discuție legată de finanțările Primăriei Tîrgu-Mureș

Postat de pe data de 22-01-2015 | 1 comentariu

La inițiativa AMPER, miercuri 21 ianuarie, reprezentanți din partea a 12 organizații non-guvernamentale care activează la Tîrgu-Mureș s-au întâlnit pentru a discuta pe marginea nevoii de modificare a regulamentelor prin care Primăria Tîrgu-Mureș oferă finanțări prin concursuri de proiecte pe diferite domenii de activitate. După aproximativ două ore de discuții, am putut formula și câteva concluzii:

1. Ar trebui ca derularea finanțărilor să se realizeze după modelul: 50% la semnarea contractului, 40% după ce prima tranșă a fost cheltuită în proporție de 80% și ultima tranșă de 10% la finalizarea proiectului.

2. Un model de bună practică după care ne putem inspira în procesul de rescriere a regulamentelor este modelul de derulare a fondurilor norvegiene.

3. Birocrația ar trebui simplificată, depunerea proiectelor ar trebui să se poată face printr-o aplicație online, iar documentele de care organizația nu dispune și care costă pentru a fi obținute să fie depuse ulterior, dacă proiectul a fost declarat câștigător.

4. La Primărie nu se pot depune proiecte de mediu, iar acest lucru ar trebui corectat.

5. Comisia/comisiile de evaluare a proiectelor ar trebui să includă și reprezentanți ai ONG-urilor locale. Propunerea noastră cu 2 membri care să se schimbe anual și care în respectivul an să nu poată depune proiecte a fost acceptată.

6. Lipsesc strategiile pe termen lung pe fiecare domeniu în parte și ar fi bine ca ONG-urile să demareze realizarea lor pe fiecare domeniu în parte.

7. Bugetul destinat acestor proiecte ar trebui împărțit în două sesiuni anuale de finanțare.

8. Gradul de cofinanțare al proiectelor ar trebui să fie de 10%, până la maxim 20%.

9. Lipsește transparența în procedura de derulare a fondurilor și ar trebui să corectăm acest lucru printr-o prevedere din regulament.

10. Calendarul derulării finanțărilor ar trebui să fie previzibil și Primăria să-l respecte, deci trebuie să introducem în regulament pârghii prin care și ONG-urile să aibă un cuvânt de spus.

11. Legat de criteriile generale de evaluare a proiectelor s-au amintit:
– impactul în comunitate
– sustenabilitate și continuitatea pe termen lung
– încurajarea voluntariatului
– experiența, dar să nu fie criteriu eliminatoriu
– perseverența în aplicarea la fonduri să fie punctată
– capacitatea organizatorică de derulare a proiectelor
– vizibilitatea proiectelor (să se acorde un minim punctaj și capitolului de promovare a proiectelor pentru a încuraja acest lucru)
– punctarea suplimentară a proiectelor cu caracter interdisciplinar

12. Legat de criteriile sectoriale de evaluare a proiectelor specifice fiecărui domeniu, părerea generală a fost că acestea trebuie discutate între ONG-urile care activează pe fiecare domeniu în parte.

AMPER își va concentra resursele în perioada următoare în vederea întocmirii unei/unor propuneri de hotărâri CL prin care interesele ONG-urilor să ajungă în dezbaterea CL Tîrgu-Mureș.

    1 Comentariu

  1. ma numesc gabi sunt in tg frmous sunteti superbi nu am ce zice de voi si as vrea de la voi imnul vostra asta ma unge la suflet cand aud melodia asta dar nush dc si mai ales cand va vad pe voi cand dansati pe imn va urez multa bafta in continuare si multe alte proiecte pe viitor

    Samson

    11/02/2016

Raspunde la Samson Anulează răspunsul

Câmpurile marcate cu steluţă sunt obligatorii

*

X
Donează

Orice proiect pleacă de la o idee, care mai apoi se poate materializa cu muncă şi resurse. Dacă vă plac ideile şi apreciaţi munca noastră, puteţi să ne susţineţi proiectele sprijinindu-le financiar sau moral.

Directionaţi 2% din impozitul pe venit spre AMPER.

Directionaţi 20% din impozitul pe profitul companiei dumneavoastră.

Donează un tweet sau share:
Nu doresc să sprijin AMPER. Doresc acces gratuit >>