Modificarea Legii Partidelor

parlament

Update: Proiectul a fost în parte realizat, o dată cu modificarea în 2015 a Legii Partidelor și cu eliminarea pragului de 25.000 de semnături necesare pentru înființarea unui partid. Credem însă că legislația electorală în continuare are nevoie de o reformă, întrucât continuă să includă prevederi discriminatorii, care dezavantajează partidele mici și favorizează partidele mari, monopoliste. În continuare e nevoie de implementarea concluziilor studiilor prezentate pe platforma partide.amper.org.ro.

Constituția României garantează oricărui cetățean român, în Articolul 40, dreptul la asociere. Altfel spus, dreptul fiecăruia dintre noi de a se asocia liber cu una sau mai multe persoane, în diferite structuri, inclusiv politice, este fundamental garantat.

Cât de liberă este, însă, libertatea de asociere în România ne spune, printre altele, Legea Partidelor. În forma în care există acum, această te obligă să strângi 25.000 de semnături din 18 județe pentru a deveni o entitate politică acceptată de sistem. Un partid, adică.

Inițiatorii proiectului de față pornesc de la premisa că Legea Partidelor este doar un instrument. Un instrument pe care sistemul care l-a creat a reușit să-l ruginească, să-l tocească. Ce face, deci, un chirurg cu un bisturiu ruginit? Unii ar spune că îl schimbă. Alții, însă, continuă să opereze cu el, infectând și mai mult o rană care deja supurează, provocând traume și mai mari unui organism care abia mai funcționează.

Ce ne propunem? Ca prin argumente solide să convingem cât mai mulți cetățeni că vremea acestei legi, în forma sa actuală, a trecut demult. Că a venit momentul să o schimbăm cu o alta, modernă, europeană, care să permită oricui dorește să creeze un partid, fără să fie nevoie să cheltuiască resurse pentru strângerea vreunei semnături. Pentru că, în final, electoratul este cel care hotărăște dacă pltaforma unui partid este suficient de convingătoare pentru a-i vota candidații.

Ce va aduce schimbarea acestei legi? O mai bună reprezentativitate a intereselor cetățeanului în structurile statului. Diversificarea pieței politice într-o țară în care de peste 20 de ani avem aceiasi 3 mari jucători, personalizați de aceleași indivizi. Și nu în ultimul rând convingerea că poți cu adevărat liber în opțiunile tale politice.

X
Donează

Orice proiect pleacă de la o idee, care mai apoi se poate materializa cu muncă şi resurse. Dacă vă plac ideile şi apreciaţi munca noastră, puteţi să ne susţineţi proiectele sprijinindu-le financiar sau moral.

Directionaţi 2% din impozitul pe venit spre AMPER.

Directionaţi 20% din impozitul pe profitul companiei dumneavoastră.

Donează un tweet sau share:
Nu doresc să sprijin AMPER. Doresc acces gratuit >>